mi-e dor.

Citeodata mi se face dor de el, inexplicabil, din senin, fara sa-mi aduca ceva aminte sau sa existe vreo legatura cu universul din jur. Pur si simplu simt nevoia sa-i stiu privirea blinda invaluindu-ma si sa-mi surida senin ca un copil, sa ma mustre din priviri, dar sa ma ierte si sa ma binecuvinteze. Mi-e dor de el asa cum mi-e dor de bunicul meu, om aspru, cu palmele batatorite de la sapa, mirosind a fin cosit, in hainele lui curate de duminica, cu palaria in miini si cu capul plecat in bisericuta veche din sat, cu sfinti uscativi si tristi pe pereti. Citeodata amintirile invechite din copilarie se amesteca si in minte imaginile li se suprapun, devin unul si acelasi batrin blind si intelegator, care parca poarta pe umeri pacatele intregii omeniri, cu urmele timpului adinci in piele, dar cu spiritul tinar si neobosit si ochi rizind de bunatate….

~ by Roxana pe martie 15, 2008.