Roxana’s Weblog

De azi incolo nu-mi mai pasa. Nu mai vreau sa gresesc. Ma simt ca atunci cind, copil fiind, primeam de Craciun rochita albastra de catifea in locul celei rosii cu buline, de la tata, si ma gindeam ca ar fi urit din partea mea sa-i spun ca nu pe aia o voiam pentru ca el, saracul, se chinuise sa-mi cumpere un cadou si ar fi dezamagit. Si ma prefaceam fericita si incintata, si-i saream in brate si-l pupam spunindu-i ca a ghicit exact ce-mi doream.

De azi nu o sa ma mai prefac. Nu-mi mai pasa ce crede lumea, indiferent daca lumea sunt strainii de pe strada sau esti tu. N-o sa mai spun ” lasa, nu conteaza, oricum nu era asa mare lucru” cind joci fotbal in casa si-mi spargi cadoul de la cineva foarte drag. Nici ” ei, nu e mare lucru” cind te rog sa te parchezi mai departe de bordura si tu-mi cojesti capacele de ea. Si nici ” nu-i nimic, nu m-am plictisit asteptind, am vorbit cu X la telefon” cind intirzii atunci cind ar trebui sa ma impresionezi…

Ma simt proasta. Poate ca sunt, chiar, din moment ce sentimentul persista de atita vreme, atit de acut. Ca in bancul cu betivul, atunci cind iti spun ma multi ca esti beat, mergi de te culca. Probabil e momentul sa dau stingerea. Ma simt proasta de fiecare data cind imi pun sufletul pe tava in fata cuiva si mi-l simt aruncat si terfelit in noroi. Ma simt proasta de fiecare data cind cred ca pot sa am incredere in cineva, ca pot sa-l numesc prietenul meu si sa-l tratez ca atare si prietenul meu imi intoarce spatele. Ma simt proasta atunci cind ma suni si ma rogi sa te ajut si vin, desi tu nu ai facut asa cind am avut nevoie. Ma simt proasta pentru fiecare secunda in care vreau sa fiu altfel, sa pastrez distanta si sa nu-mi pese, si nu pot. Mi-e rau de fiecare data cind imi dau seama cum ar suna spuse lucrurile din capul meu, ” vreau sa fiu si eu la schimb in loc sa fiu neconditionat”.

De azi se va schimba ceva. Intai, n-o sa-mi mai pese. De oameni si de sentimentele lor pe care le-as putea rani, indiferent daca oamenii sunt multimea de necunoscuti in care mucegaiesc sau cei care mi-au vazut sufletul. Apoi, n-o sa mai pling. Niciodata n-o sa mai pling pentru altcineva decit mine; lacrimile sunt un semn de slabiciune si prostie si de azi n-o sa mai vada nimeni ca pot sa fiu slaba, proasta. Lacrimile scirbesc si manipuleaza, ascunde-le.  Si, in ultimul rind, n-o sa mai daruiesc nimic din nimicul meu altcuiva; nici macar copilului sarman care-si doreste, nici macar celei care-si spune prietena mea, nici macar lui.

Nu-mi trebuie farime, chiar daca par ca ma hranesc cu firimituri.

“Începi să ştii ce e singurătatea atunci când auzi tăcerea lucrurilor.”