Simt cum ma cuprinde incet spiritul Craciunului. Sau, mai corect spus, spiritul Craciunului de Bucuresti. Adica acea senzatie crunta de nefericire, de singuratate, de urit cauzata pe de o parte de lipsa zapazii si mocirla ingrozitoare de afara, si pe de alta de multimea de oameni cu trolere care pleaca… pleaca….pleaca…
Afara e frig si bate vintul, spulberind usor pet-uri si ambalaje ( daca zapada nu e, macar ceva sa fie). Parcarea din fata blocului meu e simtitor mai goala decit de obicei. In autobuze conationalii minoritari profita la maxim de “sensibilitatea oamenilor de sarbatori” si si-au scos copiii la cers…aaaaa, colindat. Luminitele de anul asta sunt mai urite si mai putine decit cele de anul trecut, si orasul pare sarac, ca dupa un razboi greu in care a fost zdruncinat din temelii si acum se reface. Sunt doar doua-trei decoratiunii micute si saracacioase in 2-3 locuri de maxim interes, si in rest bezna si intuneric. Nu miroase a brad, nu miroase a zapada, nu miroase a vin fiert. Nu e iarna.
Ieri am fost intimplatror in Regie. De la mine din 13 septembrie ajung destul de repede cu autobuzul ( si mult mai repede cu masinuta), si am si avantajul ca pot sa admir si viata din campusul de la Leu, in timp ce astept dezavantajul ( adica 105-ul 
). Si cum stateam si asteptam am simtit ca incepe…. oameni infofoliti cu geci, fesuri, glugi, manusi, care aratau a fiinte supranaturale, cocosati de bagaje, fete frumos imbracate tirind elegant un troler, lumini stinse la geamuri si LINISTE…. In Regie sentimentul s-a acutizat grav. Parea…pustiu. Parcarea era absolut goala. Cite o masina ratacita ici-colo in jurul careia doi zgribuliti se chinuiau sa indese gentile in portbagaj. Oameni multi ( probabil pareau multi si din cauza …goliciunii din jur) spre metrou, veseli, multumiti, bucurosi ca scapa din vagauna. Regia in vacanta arata ca o vagauna. Coridoare goale, nici un sunet, nici o voce, nimic. Ca si cum cineva te-ar fi uitat acolo….
Am facut cadourile pe care le aveam de facut anul asta. Si l-am si primit deja pe al meu. Am primit ceva ce-mi doream foarte mult ( cel mai de mult cit imi amintesc e de cind am fost la Sinaia in octombrie, desi stiu sigur ca o vazusem/voiam si inainte) : o carte frumos ambalata. Ca o raza de lumina cu miros de sarbatoare in mocirla de afara….
Imi aduc aminte ce bucurie fantastica era Craciunul in copilarie. Cum impodobeam bradul ( adevarat, mirosind a brad, cu gust de brad) cu bunica, in timp ce bunicul sapa tunelul pina la fintina ( da, la mine la tara iarna chiar E zapada; MULTA; de ramii blocat in casa si tre’ sa faci tunel pina la poarta). Cum miroseau cozonacii si vinul fiert si cum scirtiiau lemnele in soba. Cum ma uitam la desenele animate de Craciun si mincam bomboane de pom si portocale, cam singurele cadouri pe care le aducea mosul p-atunci…Si realizez ce alienare m-a lovit, si ma uit in jur si realizez ce alienare i-a lovit pe toti. Singura bucurie a iernii e ca e concediu si putem sa navalim la Carrefour/Cora cu program non-stop de sarbatori sa cumparam-cumparam-cumparam tot ce prindem; sa vandalizam rafturile; sa umplem carucioare cu mincare de parca ar veni vreo foamete; sa dam banii pe cadouri multe, scumpe, lucioase si frumos ambalate, hi-tech, destepte, cu mult mai smechere decit alea comuniste din copilarie ( paradoxal, oare de ce eram mai fericiti cu cadourile alea simple decit acum?); sa stam ore in sir la cozi; sa ne frecam miinile de bucurie ca “am rezolvat si anul asta”, dupa care sa ne ducem acasa multumiti ca am cheltuit tot in timp record si suntem mai saraci si mai prosti si in acelasi timp, la fel de singuri ( Ka-ching, anyone?)…
N-am nici un fel de tragere de inima sa impodobesc bradul. Frate-miu si-a scos de la naftalina bradutul de 20 cm deja-impodobit, l-a aruncat intr-un colt si a zis ca lui ii ajunge si oricum nu-i trebuia nici ala, da’ sa scape de gura maica-mii. Care s-a apucat sa decoreze casa cu tot felul de coronite, braduti, stelute si globulete, si se tot roaga de mine sa fac bradul, ca e “urit” asa fara…. Yeah right, parca si cu el n-ar fi la fel de urit si trist.
I’m dreaming of a white Christmas
Just like the ones I used to know…
