Poșta Română. Ce-i în mână nu-i minciună

În episodul de astăzi, despre Poșta Română. Sau despre cum să pierzi ceva ce nici nu ai avut. Bănuiesc că toți am avut, în decursul vremii, de-a face cu serviciile Poștei. Ba o scrisoare, ba o vedere de la mare, un pachet de la bunici, un ceva neimportant cumpărat de pe internet, cea mai ieftină variantă de trimitere e, de obicei, poșta. În cazul ăsta, ieftin înseamna și prost (invers nu e valabil, dacă e scump e și bun, am și nenumărate experiențe negative cu firme de curierat). Și, uneori, Poșta nu e nici măcar ieftină, dar proastă e întotdeauna. Probabil face parte din motto-ul lor.

Nu o să povestesc despre toate dățile în care am stat cu orele la coadă la ghișeu. Sau despre cum scrisorile ajung la 100 de km în timpul în care ar ajunge și pe Lună. Sau despre cum angajatele nu știu să vorbească cu clienții (și uneori nici corect românește). Despre cum se completează avizele în 2 peri. Sau despre cum coletele ajung mototolite, plouate, storcite și, în esență, altfel decât le-a trimis expeditorul. Uneori ajung și desfacute, și, mai rar, chiar goale (total sau parțial).

Nu o să povestesc nici despre cum angajații de la poștă habar nu au de serviciile pe care cică le oferă. Sau despre cele pe care nu le oferă. Despre timpii de parcurs (ăia pe care ți-i dau ei sunt inventați ad-hoc să prostească lumea), despre modalitățile de urmărire a expedițiilor. Nu o să povestesc nici despre cum la EMS poți primi un cod de track and trace pe care l-a mai avut cineva acum x ani, și poți vedea… nimic, adică doar datele expediției respectivului, nu și ale tale, că așa permite sistemul. Și că dai un ban sperând să ajungă scrisoarea unde trebuie și să poți să urmărești pe unde e, să dormi liniștit, nu să stai să te întrebi dacă nu or fi pierdut-o pe undeva, și, când colo, nu poți să știi nimic, poți doar, vorba unei doamne de la vamă de la Oficiul 66, să speri că va ajunge unde o trimiți. Să SPERI, da, ați citit bine.

Nu, în postul de astăzi o să spun despre cum această companie, acest furnizor de servicii, își bate joc în cel mai nesimțit mod cu putință de oameni. Le râde în nas, ca o matroană grasă și obosită, prin intermediul angajaților. Asta atunci când nu le cotrobăie în colete sau scrisori, obicei cu care au rămas de pe vremea împușcatului și de care nu binevoiesc să se dezobișnuiască. Și cine să o facă, dacă angajații sunt tot ăia???

Într-un final glorios am primit SCRISOAREA. De la Socialstyrelsen. Puțin desfăcută, puțin mototolită, dar era. Era întreagă (cred si sper, acuma nu știu câte hârtii trebuia să primesc, eu am primit 3 și o mapă de carton). Am fost furioasă la început, de ce e mototolită, de ce e desfăcută, de ce de ce. Acum mă bucur și mulțumesc cerului că totuși a ajuns. Pentru că se putea să nu. Așa cum de exemplu i s-a întâmplat lui Dan… Noi am trimis aplicațiile în aceeași zi, prin EMS. Am putut să urmăresc (eu, el să ghicească, pentru că al lui cod de EMS nu funcționa) traseul și să știu când au ajuns în Stockholm și când le-au primit cei de la SS. M-am bucurat, apoi m-am pus pe așteptat… și am așteptat… și am așteptat. Răspunsul. Să vină. Cu Poșta, că, deh, suedezii nu înțeleg că poșta e o metodă nesigură. Că se pierd scrisori. că se fură lucruri. Că nu ajung. La ei nu există așa ceva, nu pot să înțeleagă deci aceste lucruri, și îți trimit bevis-ul tot cu Poșta.

Plicul pe care mi l-au trimis a făcut 3 zile. Și a ajuns! Însă plicul lui Dan nu. Nici până azi. Nimeni nu știe de el, cei de la SS știu doar că l-au trimis. Cei de la Poșta Română nu știu nimic, nici despre ei, d-apăi despre un plic… Ce plic? Ce scrisoare? Ce importantă? Dacă nu a ajuns înseamnă că nu v-a trimis-o sau că s-a pierdut. Asta e, se mai pierd. Nu putem verifica nimic. Că la scrisorile normale (asta a noastra e doar o scrisoare prioritară, first class) nu există cod de expediție și nu le introduce nimeni în nici un sistem. Nu știm unde sunt. Dacă sunt. De când le-a pus expeditorul la cutia poștală nu putem să urmărim nimic. La fel și la colete. Și nu puteți să faceți reclamație, trebuie să o facă expeditorul. Și nu avem ce să verificăm sau soluționăm, ca nu sunt urmărite scrisorile astea. Asta e, se mai pierd. S-o fi pierdut, nu știm.

La linia telefonică a poștei române răspunde un om amețit. Îi zici adresa și el îți dă un oficiu poștal din alt oraș. Îl suni înapoi și îi zici că a greșit, că tu i-ai zis ca vrei pentru Buzău și el ți-a dat un oficiu din București și… asta e. Se mai întâmplă. Uite, acuma îți dau corect, na. Ce atâta tamtam.

La oficiul poștal nimeni nu știe nimic. O fi la poștaș și nu a lăsat-o, dar trebuie să se întoarcă poștașul că e pe traseu…. încercați mâine. Mâine e poștașul dar nu e la el, o fi poate la centrul poștașilor? Dar nu poate să întrebe acum că nu e nimeni, vino mâine… Mâine-le următor la centrul poștașilor nu știe nimeni nimic, dacă era la ei ți-o trimiteau… și nu ai ce să reclami, că ce vrei să reclami, că nu ți-a venit o scrisoare? Păi asta trebuie să reclame expeditorul nu tu, unde e expeditorul? A, nu e în România…. păi și atunci ce mai vrei? Nu e, nu e clar? S-o fi pierdut. Sau n-or fi trimis-o. Sau n-or fi trimis-o ăia de la București. Sau cine știe, o veni mai greu…. Poate vine, totuși. Mai așteaptă și tu, că dacă nu s-a pierdut sigur vine. Mai greu dar vine, dacă e….

N-a venit. Încă. Mai așteptăm. Cei de la SS nu pot să emită alte decumente decât după ce trece un nr de zile de la expedierea primelor. Ca să se asigure că nu le primești totuși. Că în Oceania și în America de Sud și prin Africa ajung mai greu, în 10 zile- 2 săptămâni… Dar ajung. Cum să nu ajungă? Poșta e o companie sigură, întotdeauna ajung….

 

 

 

IKEA Bucuresti? Mersi, mai bine nu.

De mult am vrut sa tot scriu despre experientele nu tocmai placute pe care le-am avut la IKEA din Zona Comerciala Baneasa… dar din varii motive am amanat. Cel mai recent “eveniment” m-a determinat insa sa o fac, acum, cu varf si indesat pentru toate.

Bun, zilele trecute imi amintesc ca am vazut in magazinul lor in decembrie niste….sosoni de casa/ papuci/ whatever ca niste ghetute umflate si dragute. Nu i-am cumparat atunci pentru ca… nu stiu de ce, dar acum mi-am amintit de ei si am zis ca ar fi utili. Ca sa nu ma duc pana la capatul pamantului (de unde stau eu pana in Baneasa e drum de vreo 2 ore cu RATB si cam la fel cu masina, daca prind aglomeratie) degeaba- cum mi s-a intamplat de nici nu mai stiu cate ori la IKEA, cand m-am dus tintit sa cumpar ceva din catalog, ceva inexistent in magazin- am trimis un mail, in care am explicat ce doresc, ce produs, si daca mai exista sau nu.

In mod absolut firesc, a doua zi dupa trimiterea mailului am primit si raspunsul, dis de dimineata (pe la 10:30, eu scrisesem seara precedenta mailul). Raspunsul imi dadea numele produsului, codul lui, si imi spunea, citez exact din mail:

Produsul la care faceti referire, IDGRAN PAPUCI S/M CUL ALB, numar articol 402-122-41, prêt 24,99 lei se afla in acest moment pe stoc.

Atentie, trebuie sa tineti cont ca acest produs face parte din gama de produse de sezon ceea ce inseamna ca in momentul in care stocul se va termina, nu va mai reveni in magazin!

Dorim sa va precizam ca nu se fac rezervari, motiv  pentru care nu putem garanta existenta produsului pe stoc in momentul vizitei dumneavoastra la magazin.

OK, zic, deci daca la 10:30 azi sunt pe stoc, am sanse sa ii gasesc pe stoc si la 12 azi. Asa ca m-am echipat si am pornit in aventura papucilor IKEA…. Am ajuns intr-un final glorios la magazin, m-am dus tinta la textile, si cauta papucii… si cauta…. si cauta…. si nu-s. Cauta un angajat… si cauta… si cauta… si intr-un final gasesc o doamna cu spatele la un carucior (carucior de-ala ca la supermarket) plin cu diverse textile. Ma duc la ea, imi cer scuze si ii adresez intrebarea. Ea imi raspunde senina ca ” nu mai sunt papucii”. Pai cum doamna, ca acum maxim 2 ore erau. “Paaaai, daaa, de fapt mai sunt cateva perechi- si imi arata spre caruciorul plin cu de toate- dar acum le scoatem si inca nu le-am pus si trebuie sa le duc pe raion sa le scoata baietii si nu stiu daca le scot si cat mai dureaza si sunt oricum ultimii si sunt doar cateva perechi”.

Mhm. Intrucat nu inteleg nimic din ce indruga doamna- ne aflam la textile, deci unde sa ii duca “pe raion”???- o rog sa imi mai explice o data…. fara succes. Intreb daca pot sa iau legatura cu altcineva care sa imi explice ce e cu papucii aia…. fara succes. Asa ca ma duc glont la Relatii cu Clientii, zic ce problema am, dau codul produsului, ii arat omului ca acum 2 ore mi-au zis ca sunt pe stoc si ca i-am vazut cu ochii mei in carucior la textile… se uita el in calculator ce se uita, isi cere scuze si dispare 2 minute. Cand se intoarce imi explica (fantastic!) ca DA, produsul este pe stoc, si DA, este in cos acolo la raion DAR…. nu pot sa ii cumpar. Pentru ca sunt “iesiti din gama” si “mai sunt cateva perechi doar” si “se vor scoate la vanzare la un pret, citez, mult redus fata de acum- am incheiat citatul si trebuie sa se obtina niste aprobari, semnaturi, mai sunt demersuri de facut pana sa fie propriu-zis disponibili”.

OK, zic, deci nu pot sa ii cumpar. “Nu acum”. Bun, dar daca ma plimb prin magazinul vostru 2 ore, mananc ceva, cumpar ceva, o sa pot? “Nu se stie, poate ca nu vor fi obtinute aprobarile pana atunci”. Bun, stau aici pana diseara cand inchideti. “Posibil sa nici nu fie scosi azi.” Vin maine dimineata cand deschideti? “A, pai…da, dar daca totusi sunt scosi azi posibil sa se vanda foarte repede, fiind doar cateva bucati”.

Stupoare. Nu am aflat NIMIC. Angajatul de la relatii cu clientii isi bate joc de mine, asta e impresia mea. Ma decid totusi revoltata de cele 2 ore aproape petrecute pe drum pana la maretul si inutilul magazin sa mai astept, poate se vor scoate minunatii papuci. Ma plimb prin magazin, cumpar o perna, 2  protectii de perne, un dulapior pentru baie, miros lumanarile parfumate, analizez oferta de perne si pilote…. si vine la mine angajata de la departamentul de textile, cea initiala, si imi zice ” nu mai stati degeaba ca am intrebat la baieti si nu scot azi papucii ca au foarte multa treaba”.

Deci, m-am dus pana acolo bazandu-ma pe mailul lor, ca sunt in stoc, am ajuns acolo si erau (daca nu mai erau ziceam “asta e s-au terminat m-a avertizat ca e posibil”, dar ERAU), si nu am putut sa ii cumpar. Si nimeni din TOT magazinul IKEA nu a putut sa imi spuna CAND voi putea. Nimeni. In magazin am vazut oameni nemultumiti ca nu gasesc nici un angajat sa ii ceara informatii, dar toti “aveau foarte multa treaba”. Serios???

Inutil sa precizez ca nu este prima oara cand ma duc la acest magazin sa cumpar ceva prezentat cu titlul de super-oferta si nu gasesc (papucii astia nici macar nu erau la vreo superoferta, erau la pret normal si voiam sa ii cumpar asa!). Desigur, periile de spalat vase cu peri de plastic sunt acolo forever, sau saltelele care costa 10 milioane, sau vazele de sticla made in china la 8 lei…. dar de ce mai faceti reclama la anumite obiecte daca ele nu sunt fizic disponibile? Cum se poate sa ajung in magazin sa vad niste oale insirate pe un stand in fata, la pret superpromotional, si cand sa le cumperi ghici ce, nu mai sunt, s-a terminat promotia. Pai cum s-a terminat ca abia a inceput de…10 minute? Pai au fost putine, doar cateva bucati…

Chiar, la protectiile de perna ieri erau disponibile la raft 3 modele, unul de ~8 lei, unul mai scump si unul undeva la 70-80 lei. Rafturile erau pline, dar la cele mai scumpe era lipit un sticker cu “produs momentan indisponibil”. Indisponibil… de ce? E aici, il vad eu, e plin raftul, sub ochii mei. Cam de ce nu pot sa il cumpar? De ce nu faceti toate modificarile inainte de deschiderea magazinului (noaptea/ dimineata)?

IKEA Bucuresti este, pentru mine, un magazin neserios. Un fel de “Fata Morgana”, un miraj. Al unor lucruri frumos aranjate, perfecte, care sunt “oricand pentru oricine si oriunde”. De fapt e doar haos, dezordine, angajati care nu stiu de ei, preturi anapoda, promotii semi-inexistente si mobila scumpa. Imi amintesc de Bia care si-a cumparat dulapul pe bucati, pentru ca atunci cand erau rafturile nu erau usile, cand erau usile nu erau rafturile, cand erau rafturile nu erau oglinzile, si cand erau toate partile componente nu erau in aceeasi culoare toate, si tot asa….

Cum este posibil ca NIMENI din maretul magazin sa nu poata da o informatie solicitata in legatura cu cartile si obiectele asezate in rafturile din showroom? Am intrebat, simplu, de unde sunt aduse. Nimeni nu stie, tot ce stie toata lumea e ca “nu sunt de vanzare”. Asta m-am prins si eu, ca nu sunt de vanzare… dar ar fi trebuit sa imi oferiti un raspuns la intrebare, sa va dati interesul sa ma lamuriti, nu sa incercati sa ma expediati cat mai repede. Ce conteaza ca am ramas cu nelamurirea? Mare scofala, nu e ca si cum clientii ar fi importanti…. nu?

Preschimbarea certificatului de naștere

În episodul de azi povestim despre cum poți să îți schimbi vechiul certificat de naștere cu unul nou, “trilingv”, în format internațional. Sau despre cum poți obține un nou certificat în cazul în care cel vechi ți-a fost furat, este deteriorat iremediabil sau l-ai pierdut (la fel,e aceea;i procedura).

Deeeci, prima etapă constă în a descoperi în ce sector te-ai născut. Desigur, dacă mai ai încă certificatul vechi, scrie pe el, și asta ușurează lucrurile. Daaaar, instituțiile se mai schimbă între timp, se mai mută, și dacă primești, ca mine, un răspuns de genul “la primărie la Piața Amzei”, acesta nu te ajută prea mult…..

În cazul meu a fost vorba de sectorul 1. Din nefericire. Zic asta din cauză că la mai sus menționata primărie există probabil cel mai prost sistem de relații cu publicul… Adică nu prea răspunde nimeni la telefon. Sau, dacă răspunde, nu prea știe ce să îți zică. Întrebarea pe care trebuie să o pui este simplă: unde mă duc să îmi preschimb certificatul de naștere, la sediul Primăriei, la Evidența Populației (dacă da, la care, că sunt vreo 5 în 5 locuri diferite la sectorul 1) sau la Starea Civilă? Cum doamna de la telefon nu știe, te apuci să cauți ca nebunul în site. Găsești numerele de telefon și adresele de la cele menționate mai sus și te apuci să suni. Nu răspunde nimeni. Nici azi, nici mâine, nici peste 2 săptămâni…. Impacientat faci puțin research pe net și descoperi oameni care sună de luni și nu le răspunde nimeni. Afli secretul de la un user pe un forum: telefonul cu buton de redial. Yes, ai! Și te-apuci să suni. Și suni. Și suni. Și suni. Într-un final, după mai mult sau mai puțin timp de sunat, îti răspunde cineva. Și întrebi. Și primești răspunsul “de unde l-ați luat și prima oară”….  La Evidența Populației sector 1 nu răspunde nimeni niciodată, așa că nu mai suni, încerci la Starea Civilă. Repeți cele de mai sus un interval variabil de timp până răspunde careva. O voce vădit deranjată se aude din receptor, îți zice că de la ei și dă să-nchidă. Apuci să întrebi între ce ore și în ce zile și ce să duci cu tine….

Deci, să purcedem:

1. Plătești o taxă de 1 LEU la Direcția Taxe și Impozite a sectorului în care te-ai născut; pentru s1, eu am plătit la Piața Amzei, la Starea Civilă nu este ghișeu.

2. Faci o copie xerox după cartea de identitate (aka buletin). Iei și originalul la tine. Dacă nu merge titularul actului este nevoie de procură notarială!

3. Iei certificatul de naștere ce se vrea a fi preschimbat și te deplasezi pe bd Mareșal Averescu nr 17, unde se află Starea Civilă sector 1 (lângă Arcul de Triumf). Lunea sau miercurea, între 9- 12. NB: e MULTĂ lume acolo, coadă ca pe vremuri, așa că nu te duce ca o floare la 12 fără un sfert că nu faci nimic.

4. Cum intri în curte e clădirea mare din față, cu un puhoi de lume pe trepte. Poți să o recunoști și după numărul însemnat de cetățeni moldoveni care așteaptă la ușă. După ce intri în clădire e prima ușă pe dreapta, e un nene cu o măsuță, pe post de Cerber. Trebuie să îi spui ce vrei și să îți dea o cerere să o completezi, cu care te pui la coadă. Și aștepți. Între timp vor trece n oameni pe lângă coadă și se vor băga în față, dar asta e situația. Cetățenii moldoveni îți vor solicita ajutorul cu completarea actelor, deci fii un român de treabă. Oricum sunteți colegi de coadă, trece și timpul mai ușor.

5. Este un singur ghișeu la care stau toți cei care vor să preschimbe certificate de stare civilă, să obțină unele (de naștere, de căsătorie, de orice), să facă rectificări/ corecturi în registrul de stare civilă (aka au greșit ăia în certificat un nume sau ceva și acum trebuie să stai la cozi să îl corectezi), plus niște cetățeni basarabeni care nu știu ce fac acolo dar sunt mulți.

6. Ajungi într-un final glorios la ghișeu, dai actele, dai buletinul, se uită doamna aia la el, scrie ceva pe o foaie și îți zice când să vii să îți iei noul certificat. Marțea sau joia, tot între 9-12. Tot cu coadă. Tot la fel

7. That’s it! Cască ochii la fața locului ce scrie pe el, că dacă e ceva greșit trebuie să o iei de la capăt

 

Certificatul de conformitate. Circuitul lui în natură

Am promis de mult că voi scrie acest post, însă din nefericire abia acum am găsit timp să o fac. Îl scriu pentru că sper să îi ajute pe alții informația, așa cum m-a ajutat și pe mine. Și pentru că eu mi-aș fi dorit să îmi spună cineva toate astea acum o lună de exemplu, în locul secretomaniei generale pe această temă…

Așa cum probabil toată lumea interesată de acest aspect știe deja, certificatul de conformitate (în continuare denumit CC) este acea hârtie absolut necesară  absolvenților de medicină care doresc să meargă în altă țară (să practice, să continue studiul, etc…). Este practic dovada care “atesta formarea in profesia de medic  conforma DC 2005/36/CE si/sau asimilarea  denumilor  titlurilor  de  calificare  cu cel  prevazut pentru  Romania  de  aceasta  norma.” (exact așa scrie pe site-ul Ministerului Sănătății, “denumilor”)

Mai pe românește, hârtia care arată că educația și pregătirea ta din România sunt conforme cu standardele și reglementările UE.

Pentru a obține CC absolventul de medicină trebuie să își compună un dosar care să cuprindă următoarele documente (pentru cei care știu deja ce trebuie să conțină, vă rog să săriți la următorul paragraf): o cerere în care să menționeze datele de identificare, pe care o primește la depunerea dosarului, o copie simplă după actul de identitate și câte o copie legalizată după diploma de licență, foaia matricolă și diploma de Bacalaureat, precum și o adeverință de la UMF. Cu excepția cărții de identitate, toate celealte copii trebuie să fie legalizate! Pe lângă acestea, în cazul în care persoana în cauză și-a schimbat numele, trebuie aduse la dosar și copii legalizate după documentele de schimbare a numelui. Mai multe despre cum obtineți diploma de medic, foaia matricolă și adeverința de la UMF găsiți într-un post precedent, aici .

Cu acest dosar în dinți vă prezentați frumos la DSP-ul din județul în care aveți domiciliul în buletin. În cazul Bucureștiului, în strada Avrig. Urmăriți și site-ul DSP București pentru a vedea programul exact de depunere, există zile în care nu se primesc dosare și se anunță pe site (asta ca să nu vă duceți degeaba până acolo). În principiu, programul este Luni- Joi 11:30- 15:30, dar verificați pentru siguranță. Acolo veți primi cererea de care spuneam mai sus, pe care o veți completa și depune împreună cu restul actelor. Doamna la care depuneți actele nu verifică decât dacă sunt legalizate copiile, nu și restul (adică dacă nu lipsește ceva), așa că fiți pe fază și căscați ochii la ce depuneți, că altfel aflați că vă lipsea x hârtie din dosar abia peste y luni, cand apăreți pe site-ul MS. Detaliez imediat.

Veți primi un bon de înregistrare cu care să vă prezentați să ridicați CC după ce apăreți pe “listă”. Doamna de acolo estimează că durează cam 3-4 luni. Posibil.

Lucrurile stau în felul următor: cei de la DSP trimit dosarul vostru la MS, la Resurse Umane. Acolo se produce certificatul (o foaie A4) și se vizează la departamentul juridic, după care se trimite înapoi la DSP-ul unde ați depus dosarul, iar numele vostru apare pe o listă, listă ce se publică săptămânal pe site-ul MS ( aici ) și, în cazul Bucureștiului, și pe site-ul DSPB. Așa-zisa listă este un tabel în excel și apare pe site în fiecare zi de marți. Doar marțea. În momentul în care vă regăsiți numele în acel tabel, există 2 situații: ori aveți o mențiune de tipul “lipsă acte” (caz în care nu vi se emite certificatul, trebuie să vă duceți să completați cu actele care lipsesc și să așteptați iar un număr variabil de luni de zile, de aia ziceam mai sus să căscați ochii la ce depuneți să fie totul în regulă), ori nu este nici o mențiune, ceea ce înseamnă că puteți merge să ridicați certificatul de la DSP.

Buuun, problema este că acest “circuit al CC în natură” durează foarte mult. Termenul legal este de 30 de zile lucrătoare, de la momentul depunerii dosarului la DSP la momentul apariției numelui în tabel. Dar există cazuri care primesc hârtia după 2 luni, după 3, după 4 sau după mai multe. În funcție de zodie, noroc, alinierea planetelor, etc… În timpul ăsta, la nr de telefon de la MS nu răspunde nimeni, iar la DSP nu se știe nimic, decât că nu e gata.

Situația de fapt este în felul următor: la MS, certificatul se face foarte repede. În câteva zile, nu pot să zic exact câte pentru că nu știu. De aici se rupe însă firul. Dintr-un motiv necunoscut mie, certificatele stau foarte mult (gata făcute) la MS, iar apoi, când se trimit la DSP, cei de acolo întârzie iar în distribuirea lor. Așa se ajunge la niște termene de luni de zile pentru o foaie A4.

Concret, eu am depus actele în noiembrie 2011. Nici până la ora acestui post nu am apărut pe acea listă. În urma unui post anterior din decembrie, un coleg care a depus cu o săptămână mai târziu față de mine mi-a sugerat să mă duc direct la MS să întreb. Ceea ce am și făcut, pe 27 decembrie (adică la 1 lună și ceva distanță de momentul depunerii dosarului). Certificatul meu era gata de o lună și ceva, fiind realizat a doua zi după depunerea actelor, conform datei de pe el. L-am ridicat pe semnătură, am mers cu el la departamentul juridic, unde a primit o ștampilă și o semnătură, și am putut în sfârșit să îmi trimit actele unde aveam nevoie. Cu o lună și ceva întârziere, în care hârtia a zăcut într-un teanc, sub un birou, unde nu îl băga nimeni în seamă… Nu am scurtcircuitat în nici un fel lanțul așteptării, nu m-am băgat în fața nimănui, nu a fost nevoie să am nici o pilă, relație, să cunosc pe cineva sau să dau ceva. Pur și simplu documentul era acolo, gata de când lumea, zăcând într-un morman uriaș de alte asemenea hârtii, ale căror titulari probabil că și la ora actuală le așteaptă, neștiind situația reală….

Dacă vă uitați pe site-ul DSPB, acolo unde se anunță de asemenea certificatele “gata” în fiecare săptămână, veți vedea că în dreptul unora scrie “ridicat de la MS în data de …“. Este cazul celor care au făcut ca mine, care din diverse surse au aflat că întârzierea de luni de zile se datorează unei proaste comunicări între cele 2 instituții, și au mers să își ridice personal certificatele de la minister.

În general, fiecare își vede strict propriul interes și după ce se vede cu sacii în căruță se gândește că ceilalți nu mai contează. Din punctul meu de vedere… informația mi-a parvenit accidental (noroc chior), așa că tot accidental o dau și eu mai departe, cu speranța că va fi de folos.

 

Salmon sux. Big time.

In general imi place pestele. In general. Dar nu suport mirosul de peste gatit, si in special de peste oceanic. Si mai exact de somon. Nu cred ca exista ceva care sa imi produca mai multa sila decat acest peste si mirosul lui odios.

Desigur, somonul e foarte sanatos. Desigur, cel de la IKEA e gustos. Desigur, la restaurant e foarte bun. Dar ati incercat vreodata sa gatiti somon proaspat acasa? E… imposibil. E… cea mai groaznica experienta de bucatarie posibila. PUTE. RAU.

Unde locuiesc eu, lumea e mare amatoare de somon, asa ca din cand in cand apare cate o halca proaspata si numai buna de gatit, din care fiecare isi tot taie cate o feliuta si si-o prepara. Pe gratar, la cuptor, cum se pricepe fiecare si in functie de pofta. In orice mod ai prepara acest peste te omoara. Pute mai rau ca orice altceva pe lume. Sincer vorbind, dupa nasul meu, nici la IML nu mirosea asa insuportabil.

Problema cea mai mare nu e ca miroase urat, ci ca mirosul ala persista…. zile in sir. Data trecuta am curatat bucataria cu Domestos, am sters toate suprafetele cu produse speciale, aragaz, hota, am spalat perdelele si husele textile ale scaunelor si cu toate astea, la 2 zile dupa “cina buclucasa”, miroasea a somon. Am aerisit, am schimbat filtrul hotei, si tot se mai simtea un iz usor…

Acum am incercat toate variantele gasite online: otet (nu functioneaza, cel putin nu pentru mirosul de somon la gratar), cafea proaspat rasnita si foarte tare (nope, not working), bicarbonat de sodiu presarat prin farfuriute si cescute in bucatarie (nu simt vreo diferenta in miros). Am stat cu geamul deschis toata noaptea (e… IARNA, deci frig!), am spalat iar toate cele, am pulverizat Oust, am aprins lumanarele parfumate, am pus esenta Anti-Tabac intr-o lampita de aromoterapie…. si miroase a somon!

E groaznic! Am mai avut cateva experiente in urma carora am decretat ca nu mai mananc peste niciodata, dar de fiecare data, cumva, reusesc sa cedez. Ei bine, dupa cele 2 experiente cu home-made salmon, pot sa jur si sa bag mana in foc ca nu mai gatesc niciodata peste si nu mai mananc niciodata peste decat la restaurant si decat pangasius, ca asta nu are miros! (si da, stiu cat de toxic e pangasius-ul si in ce conditii e crescut si cat de “nesanatos” e, cel putin teoretic).

Am zis! Daca stiti vreo metoda netestata de mine de a scoate mirosul acesta oribil, gretos, dezgustator si ingrozitor de persistent de somon gatit, va roooooog, salvati-ma!

 

2011 in review

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2011 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

The concert hall at the Syndey Opera House holds 2,700 people. This blog was viewed about 14,000 times in 2011. If it were a concert at Sydney Opera House, it would take about 5 sold-out performances for that many people to see it.

Click here to see the complete report.

Draga Mos Craciun

Știu că nu lucrezi la Ministerul Sănătății și nici n-ai pile pe-acolo, așa că nu am să îți cer un certificat de conformitate, oricât mi-aș dori să o fac. Am să te rog să aduci însă o sanie plină de bunăvoință, de bunătate, de amabilitate și de tot ce crezi tu că le-ar mai trebui oamenilor care lucrează acolo pentru a-i da bice, și să împarți câte puțin din ea fiecărui angajat, poate-poate…

Vreau să te mai rog să aduci un sac maaaare și foarte bine legat, plin-ochi cu Sănătate. Să pui în el cât de mult poți tu, pentru că are un destinatar special: te rog să îl lași pe tot la prietenul meu Cătă, știi tu unde îl găsești. Și, dacă tot treci pe-acolo, să-i lasi și Adrianei un sac mare de Curaj și să le spui că îi iubim și îi așteptăm cu bine acasă.

În rest, ce să-ți mai cer… ca-n fiecare an, puțin Noroc, puțină Sănătate, un pic de-nțelepciune și, dacă mai ai loc în sanie, adu-mi și puțină Speranță… Te rog să nu îl uiți nici pe Dan și să îi aduci și lui aceleași lucruri plus ceva ce știi tu sigur că-și dorește, am înțeles că ți-a spus…

Te-aștept ca-n fiecare an, cu un pahar de lapte cald și un dulce mic. Fără zahăr, că știu că ești bătrân și nu vrem să pățești ceva, doar te mai așteaptă atâta și atâta lume.

Emigrarea in 15 pasi simpli. Ghidul absolventului de medicina dornic de Europa

Buuun, deci ai absolvit, intr-un final, glorios si mandru, facultatea X (inlocuiti aici dupa caz, eu voi inlocui cu “medicina”). Nu detii nici un act, nici o dovada, in afara unei coli A4 care mentioneaza ca ai reusit performanta si ca ea, coala, va tine loc de diploma 1 an. Stii ca vrei sa incerci experienta de a invata si de a lucra in alta tara europeana si te gandesti ca trebuie sa fie relativ usor sa obtii recunoasterea studiilor, de cand cu UE. Asta te-au mintit in toata facultatea, ca diploma e recunoscuta. Habar nu ai ce te asteapta, dar stii unde vrei sa mergi si care sunt cerintele, asa ca te apuci sa iti pregatesti actele. 

Majoritatea absolventilor au nevoie de urmatoarele: diploma de licenta, foaie matricola, certificat de conformitate, certificat de status profesional, +/- programa analitica, +/- pasaport (da, chiar si in UE).

Sa purcedem deci:

1. depunerea cererii de eliberare a diplomei de licenta in regim de urgenta. La UMFCD e contra cost. Te duci la Rectoratul din strada Dionisie Lupu, platesti la casierie “taxa eliberare urgenta diploma si foaie matricola” in valoare de 200 lei in anul 2011 (urmand trendul, probabil ca in viitor va fi mai mult, in 2010 era 150 lei), dupa care te duci la Registratura (2 usi mai incolo) impreuna cu chitanta si o cerere, pe care o inregistrezi. Apoi urci la Secretariat, la doamna Magda, unde depui cererea si chitanta si ti se comunica sa revii “cel mai devreme peste o luna”, cand “poate e gata diploma”.

2. cat astepti sa fie gata diploma de licenta poti (daca nu ai altceva de facut si daca ai nevoie; si daca nu ai deja, bineinteles) sa iti faci pasaportul. Costa cca 250 lei si e gata destul de repede. Dar despre asta in alt post;

3. a trecut o luna, te duci vitejeste sa te interesezi de diploma, si ai noroc. E gata! Dar ti se comunica doua chestii: prima ar fi ca trebuie sa te duci sa ti-o vizezi la Ministerul Educatiei, a doua ca trebuie sa iei o adeverinta de la Rectoratul UMF pentru asta.

4. te duci iar la Casierie si platesti taxa pentru adeverinta de autenticitate a diplomei, necesara la MECTS (Ministerul Educatiei), 40 lei. Scrii o cerere prin care soliciti adeverinta, si impreuna cu cererea si chitanta te duci la Registratura, unde iti inregistrezi solicitarea. Dupa aceea te deplasezi iar la Secretariat la aceeasi doamna, care iti spune ca iti trebuie si o copie dupa diploma. Te duci si faci copie xerox si revii. Predai toate cele (copie, chitanta, cerere) la secretariat si ti se comunica sa revii peste o saptamana.

5. intre timp afli ca pentru eliberarea certificatului de conformitate de la MS (Ministerul Sanatatii) e necesara o adeverinta care sa precizeze intre ce ani ai urmat facultatea (de parca nu ar scrie pe diploma….). Adeverinta se elibereaza tot de la Rectoratul UMF, asa ca daca ai fost pe faza ai cerut-o simultan cu cea pentru MECTS, daca nu, te duci iar, platesti inca 40 lei, faci inca o cerere, o inregistrezi si o depui la acelasi Secretariat, si mai astepti inca o saptamana….

6. asteptand sa treaca saptamana te documentezi in legatura cu viza de la MECTS pe care trebuie sa o aplici. Gasesti site-ul CNRED si afli unde trebuie sa te duci, cu ce anume, si care este programul de lucru cu publicul. FYI, vinerea nu se lucreaza cu publicul mai nicaieri.

7. faci copii xerox simple dupa diploma de licenta, foaia matricola, cartea de identitate si diploma de bac, “sa fie”.

8. a trecut saptamana, te duci la Rectoratul UMF sa iti ridici adeverintele (presupunem ca le-ai cerut pe amandoua in acelasi timp, altfel povestea se lungeste cu un drum). Cum CNRED e in zona si ai fost copil destept si te-ai uitat pe site sa vezi ce program au, faci o combinatie si dupa ce ridici adevrinta te duci glont la ei, pe strada Spiru Haret, sus la Cismigiu. Iei o cerere, o completezi, atasezi copiile simple dupa buletin, diploma de licenta si foaia matricola, pui si originalele si te asezi la coada. Iti vine randul la ghiseu, platesti taxa aferenta (45 lei pentru o diploma si o foaie matricola), lasi originalele si astepti sa ti le vizeze. Sunt gata in aceeasi zi, cam in 1-2 ore. Esti triumfator, ai obtinut vizarea la CNRED a diplomei, acum poti sa mergi sa o apostilezi.

9. te uiti pe internet unde este Prefectura Bucuresti (daca esti din alt judet si ai domiciliul din buletin in alta parte trebuie sa mergi la Prefectura judetului de domiciliu), care e programul de lucru pentru apostilari si ce acte trebuie sa duci. Mai faci o copie simpla dupa buletin, iei niste bani la tine (nu, nici aici nu e gratis) si purcezi. Pentru cei din Bucuresti, Prefectura este in fosta cladire a Primariei, la parcul Cismigiu, jos, cu intrare prin lateral. Toate detaliile despre program, costuri, acte sunt aici. Platesti taxa (cam 50 lei pentru 2 documente si o cerere), completezi cererea si depui actele insotite de cerere, chitanta si copia dupa buletin. Revii in aceeasi zi, la ora la care ti se spune, sa le ridici. Nota bene 1: tii cu dintii de acte si nu le dai indivizilor care vor sa ti le traduca si legalizeze “ieftin si bun” si care isi racoleaza clientii chiar de la coada, chiar in Prefectura. NU te lasi influentat de “recomandarile” functionarilor care sunt mana in mana cu indivizii sus-numiti, care se pare ca au un birou de “traduceri-legalizari-apostilari” vizavi.

Nota bene 2: nu incerca sa iti vizezi si diploma de bac, “sa fie”, pentru ca nu vei reusi. Vezi mai jos de ce;

10. unora le trebuie si diploma de BAC vizata si apostilata (nu, nici aia nu e, si pentru toti cei care vor sa plece in strainatate sa studieze/lucreze, e necesara vizarea si apostilarea, pentru a fi recunoscuta). CNRED -unde ti-ai vizat diploma de licenta, vezi punctul 8- nu se ocupa decat de vizarea actelor de studii din invatamantul superior; pentru invatamantul mediu trebuie sa te adresezi Inspectoratului Scolar al judetului unde ai facut scoala, in cazul meu Bucuresti (strada Icoanei). Nu te duci pana acolo cu mana goala, trebuie mai intai sa te deplasezi la liceul pe care l-ai absolvit, unde sa scrii o cerere, la care atasezi o copie dupa buletin si una dupa diploma de BAC, si sa soliciti sa ti se elibereze o adeverinta de autenticitate (asta e gratis dar nici ea nu se face pe loc). Dupa un numar variabil de zile te prezinti la liceu, iei adeverinta, si impreuna cu diploma de bac, copie dupa buletin si o cerere pe care o downloadezi de aici te prezinti la adresa sus-numita in timpul programului de lucru si iti vizezi diploma de BAC si foaia matricola (la asta inca nu am ajuns, astept adeverinta de la liceu, voi completa pe parcurs detalii legate de taxa de vizare si ce faci apoi cu diploma). Dupa ce ai viza repeti punctul 9, cu apostilarea diplomei la Prefectura.

11. acum ca ai toate actele vizate si apostilate, mai trebuie sa le traduci. Cauti un traducator autorizat in limba in care ai nevoie ( vezi aici lista tuturor traducatorilor autorizati din Romania; e VITAL sa fie autorizat, altfel ai dat banii degeaba; pentru a cauta in lista scrie cu diacritice si cu litere mari in rubrica “Curtea de apel”, vezi exemplul de pe site), il contactezi, va intelegeti asupra pretului si timpului si ii dai la tradus actele pe care le ai pana acum (diploma de licenta, foaia matricola, diploma de bac). Daca ai nevoie de ele traduse in engleza nu mai trebuie sa traduci si foaia matricola, pentru cei care au absolvit incepand cu promotia 2011 ea este bilingva, deci si in engleza, deci e ok.

12. intre timp cauti un notar (mai ieftin, ca ai multe de facut) si iti faci cate o copie legalizata dupa urmatoarele acte: diploma de licenta si foaia matricola si diploma de bac, si o copie dimpla dupa buletin. Mai pui alaturi de ele si adevrinta luata de la Rectoratul UMF (cea pentru MS) si te duci la DSP (Directia de Sanatate Publica) a Judetului unde ai domiciliul pe buletin (in cazul meu Bucuresti- DSPB e pe strada Avrig, la Piata Iancului in spatele restaurantului InterMacedonia), unde completezi o cerere si depui dosarul pentru eliberarea pretiosului Certificat de Conformitate (vezi aici ce acte iti trebuie exact si aici care e programul pentru depuneri). Poti sa faci asta imediat cum obtii adeverinta de la Rectoratul UMF, pentru ca oricum dureaza f f f mult sa ti-l elibereze…. Mie mi-au zis sa incerc dupa 3-4 luni Dupa ce il obtii pe domnul certificat, trebuie sa il apostilezi. Astfel, trebuie sa obtii intai o viza de la DSP, in vederea apostilarii (ceva similar vizei de la CNRED)- nu stiu inca daca este contra cost sau cat dureaza- si apoi sa mergi IAR la Prefectura sa il apostilezi… inca nu am ajuns nici la etapa asta, asa ca voi da detalii pe masura ce ajung la ele; deocamdata astept CC…

13. Certificatul de status profesional se obtine de la Colegiul Medicilor; daca ai profesat vreodata trebuie sa te adresezi colegiului in care esti inscris, daca nu, la CMR- e pe langa AFI Palace Cotroceni, bd Timisoara nr 15 mai exact, exact vis-a-vis de intrarea in AFI de la intersectia Vasile Milea cu Timisoara. Iti trebuie doar o copie legalizata dupa buletin. Certificatul este valabil 3 luni deci atentie, sa nu il iei prea devreme si sa expire in timp ce tu astepti sa iti iasa certificatul de conformitate… Cel mai sigur este sa il scoti ultimul, dureaza 3 zile-1 saptamana obtinerea lui.

14. Programa analitica mie nu imi este necesara, asa ca nu am scos-o. Se obtine de la Facultatea pe care ai absolvit-o, in urma unei cereri si evident contra cost. In cazul meu, UMF Carol Davila percepe o taxa de 200 lei pentru eliberarea ei, si din cate am vazut este un fel de carticica-brosura (destul de stufoasa chiar). Daca ai nevoie de ea, trebuie sa o iei de la UMF, sa o vizezi la fel ca pe diploma de licenta si foaia matricola la CNRED, probabil ca trebuie si tradusa (cred ca este in romana) si apoi legalizata…. Toate astea cred ca sunt foarte scumpe, dar cum mie nu imi este ceruta (din cate stiu nici colegilor din Germania nu le e solicitata) nu am scos-o.

15. Dupa ce obtii si certificatele (cel de conformitate si cel de statut profesional) si ti-ai vizat si diploma de BAC, le duci si pe ele la traducator, apoi legalizezi traducerile. In functie de tara unde urmeaza sa pleci, poate fi nevoie de supralegalizarea sau apostilarea traducerilor. Asta se face la un notar, nu mai e nevoie sa mergi la Prefectura. Evident, tot contra cost….

-va urma-

Cum sa NU ai internet: aboneaza-te la ILINK

Asa cum zice si titlul, in acest post va voi impartasi un secret bine pastrat, de zeci de ani. Cum sa faci sa nu ai internet si sa platesti si bani pentru asta. Cum sa faci sa fii tratat ca un tanc de niste angajati ai unei firme cu care ai un contract. Cum sa ti se rada in nas si inchida telefonul la un serviciu de “relatii cu clientii”. Raspunsul la toate acestea este unul singur: aboneaza-te la Ilink!

Am abonamentul asta de cand au aparut in Romania si au cumparat vechea retea de cartier la care eram. Intotdeauna au avut aceleasi probleme in ceea ce priveste serviciul de relatii cu clientii. Dar in ultima perioada treaba a devenit deja greu de suportat. Mai exact, Ilink speculeaza un articolas din contractul lor de furnizare servicii, in care scrie ca ei se obliga sa iti remedieze conexiunea in termen de 48 ore LUCRATOARE, iar la ei orele lucratoare sunt de L-V intre 10-22 si S intre 9-14. Asta desi cu un articol mai sus scrie ca “prestatorul garanteaza beneficiarului disponibilitatea serviciului timp de 365 de zile pe an, 24 ore pe zi”.

Ei bine, la mine pica internetul vinerea. In fiecare vineri, cam pe la orele pranzului. Si dau telefon la Call Center unde cineva imi spune ca nu poate sa trimita pe nimeni pentru ca programul echipelor operative este altul si ei nu lucreaza sambata si va deschide o sesizare si cineva va veni luni…. Si uite asa stau eu FARA NETUL PE CARE IL PLATESC sambata si duminica, iar luni in cursul zilei se remediaza de cele mai multe ori (adica deschid calculatorul si constat ca am net) fara ca cineva sa fi venit sau sa ma fi anuntat telefonic (asa cum e obligatoriu sa se intample)… Si iar vine vinerea si iar pica netul si tot asa. Scuzele auzite sunt cele mai diverse, toate culminand cu “credem ca cineva va fura netul si trebuie sa va dam alt ip, dar asta luni” (care evident nu s-a intamplat).

Sunt foarte nemultumita de calitatea serviciilor Ilink si m-am hotarat sa ii reclam la tote autoritatile posibile in domeniu, sa le fac reclama negativa ori de cate ori am ocazia si sa imi gasesc alt furnizor de internet. Deocamdata m-am oprit asupra a doua variante:RDS sau UPC. Am luat in calcul si Romtelecom dar dupa o discutie la call-centerul lor in care mi s-a explicat ca pentru linia telefonica pe care o detin e posibil doar abonamentul Clicknet Power cu 30 Mbs, am zis ca poate gasesc si variante mai bune…

Pana atunci, binecuvantat fie Vodafone (a se memora asta, nu am crezut vreodata ca voi ajunge sa spun asta public!) si al lor internet mobil care isi face treaba fara repros!

PUNCT DE VEDERE. Scrisoare deschisă Regelui Mihai

Autor: Nora Iuga

Sire,

Poate că dacă nu-i vedeam faţa schimonosită de ură, gestul mîrlănesc al mîinii care arăta cu degetul şi ochii asimetrici de om „însemnat“, dacă nu-i auzeam hohotul de rîs batjocoritor, semănînd cu gîlgîitul spurcat al apelor reziduale curgînd dintr-o ţeavă de canalizare, nu m-aş fi trezit brusc în dormitorul de pe Dinicu Golescu, de lîngă gară, unde-şi păstra cu sfinţenie mama-mare teancurile de ziare cu fotografiile familiei regale. Regina Maria cu principesele Elisabeta, Marioara şi Ileana, Micuţul Mircea cu boneţică, din care n-a mai rămas decît un bric sau „omul care rîde“ i-o fi făcut şi lui de petrecanie odată cu flota română. Văd acolo sus, în colţul din dreapta, pe pagina a doua a ziarului Universul, poza Regelui Ferdinand cu profilul lui vulturesc de pe Arcul de triumf, citesc: „prin sabia regelui Ferdinand şi gîndul reginei Maria…“. În stînga e Carol al II-lea cu mantia albă, călare pe calul alb; aventurierul şi protegiuitorul artiştilor care îşi iubea mai mult „libertatea“ personală decît tronul şi blînda Elena, sortită unei suferinţe mute, mama Voastră, cu nelipsitele ei perle prelungindu-i-se pe gîtul subţire ca nişte lacrimi… Şi, lîngă ea, Patriarhul Miron Cristea şi poza cu Majestatea Voastră în uniformă de cercetaş din ziarul Curentul, aceea pe care o mărise tata-mare şi mi-o dăruise cînd am împlinit 8 ani; mi-am agăţat-o pe perete lîngă pat. V-am văzut şi în realitate, aţi asistat odată la „ridicarea pavilionului“ în curtea şcolii „Regina Maria“ din Giuleşti, cînd eu cîntam „solo“ ultima strofă a imnului Trei culori : „Iar cînd fraţilor m-oi duce/ de la voi…“ parcă era o premoniţie. Ţin minte ca acum, mergeam cu mama-mare la parăzile de la 10 Mai.

De fiecare dată mi-era frică să nu mă strivească mulţimea de oameni. Regina Maria şi Principesele erau în trăsuri, Carol al II-lea călare, şi voi, Majestate, într-o maşină decapotabilă. Am şi acum în urechi acel URA! Care dura ore în şir, de parcă însuşi aerul ovaţiona. Şi a venit acel 8 noiembrie, onomastica Majestăţii Voastre. Cu trei zile înainte Vă trimisesem, în numele clasei a VII-a B de la Iulia Haşdeu, o telegramă de felicitare: „Sire, tineretul e cu Voi!“. Aveam 16 ani şi ştiam, totdeauna am ştiut dinainte ca lucrurile să se întîmple. A doua zi, în faţa şcolii, la intrarea principală, stătea Andrei, un elev slab şi palid dintr-a VIII-a, de la Mihai Viteazul. Împărţea nişte foi rupte dintr-un caiet de dictando, pe care scria: „Mîine, 8 Noiembrie, veniţi în Piaţa Palatului la demonstraţia pentru rege!“. A doua zi dimineaţa toate ieşirile din şcoală au fost încuiate încă de la prima oră. La subsol, unde se aflau veceurile, ferestrele erau foarte sus şi aveau gratii de fier. Ne-am urcat una pe umerii celeilalte ca să ajungem la nivelul geamurilor şi, „scobitori“ cum eram, ne-am strecurat printre zăbrele şi-am luat-o la fugă spre Palat. Acolo tocmai îşi făceau intrarea două coloane cu tineri, ce păreau a nu se mai termina, cu pancarde, pe una scria: „Studenţii regelui“, pe cealaltă: „Băieţii lui Maniu“. Am simţit pentru prima oară că nu mai eram doar un trup, eram mii de trupuri, prinse în bătăile unei singure inimi. Nu ştiu de ce

Vă scriu toate astea, acum, după 65 de ani, Sire, cînd ştiu că rîndurile mele nu vor ajunge niciodată în mîinile Voastre, dar cînd l-am auzit pe omul „însemnat“, cioclul partidelor istorice, numindu-Vă „Slugă la ruşi“ şi „Trădător de ţară“, pe Voi, cel mai tînăr şi cel mai frumos dintre regi – silit să abdice şi să-şi părăsească ţara pentru a opri execuţia a o mie de tineri anticomunişti –, pe Voi, care aţi pus capăt războiului cu două luni mai devreme, am înţeles că întotdeauna o scrisoare îşi găseşte un destinatar. Şi deodată s-a pornit răpăitul mitralierelor de pe clădirea Ministerului de Interne, devenit mai tîrziu Comitetul Central, şi zeci de adolescenţi au căzut într-o baltă de sînge, numai fiindcă Vă iubeau. Sus, pe acoperiş, Steagul regal nu mai flutura. Fugeam spre casă ca un mic animal turbat de frică şi de mînie, strîngînd la piept un poster, aruncat din avion, cu poza Majestăţii Voastre, emis de ziarul Ardealul.

După două zile, la şcoală a sosit o telegramă pentru clasa a VII-a B, pe numele meu: „Majestatea Sa, Regele României, Mihai I, Vă mulţumeşte pentru urările…“ Semnat: Mareşalul Curţii Regale Negel. A doua zi am fost chemată la cancelarie. Profesorii erau la ore, eram singură cu directoarea şcolii, Olga Rhea Sylvia Popovici; m-a mîngîiat pe păr şi mi-a spus, cu o voce pe care n-o avea de obicei, să nu-mi mai dau pe faţă sentimentele, că am intrat într-un timp rău, în care sîntem pîndiţi şi vînaţi. Peste o lună a părăsit şcoala şi n-am aflat nici pînă azi, de ce n-a mai pomenit nimeni de ea. După 45 de ani abia V-am putut distinge în întunericul acelei maşini, îmbrăcată toată în flori, care înainta lent prin Piaţa Palatului. Am şi acum în urechi strigătul continuu „Regele Mihai!“. Eraţi din nou în România, în calitate de oaspete, de turist, de fiu rătăcitor? Printre oamenii de toate vîrstele, cu steaguri şi pancarde, era unu’ cu o prăjină de care atîrnau zeci de pantofi desperecheaţi. Au mai trecut 20 de ani. Voi, Majestate, locuiţi aici, în Bucureşti, în acelaşi oraş cu mine, respiraţi acelaşi aer poluat cu mine, într-o discreţie mai presus de orice coroană. Nu-mi iese din minte băieţaşul blond care nu se mai dezlipea de Majestatea Voastră. Vedeam în el copilul care aţi fost, parcă priveam lăstarul unui mesteacăn. De ce Vă urăşte omul „însemnat“ atît de mult, Majestate?

Cît aş vrea să mai pot spune: „Sire, tineretul e cu Voi!“.

 

sursa