În episodul de astăzi, despre Poșta Română. Sau despre cum să pierzi ceva ce nici nu ai avut. Bănuiesc că toți am avut, în decursul vremii, de-a face cu serviciile Poștei. Ba o scrisoare, ba o vedere de la mare, un pachet de la bunici, un ceva neimportant cumpărat de pe internet, cea mai ieftină variantă de trimitere e, de obicei, poșta. În cazul ăsta, ieftin înseamna și prost (invers nu e valabil, dacă e scump e și bun, am și nenumărate experiențe negative cu firme de curierat). Și, uneori, Poșta nu e nici măcar ieftină, dar proastă e întotdeauna. Probabil face parte din motto-ul lor.
Nu o să povestesc despre toate dățile în care am stat cu orele la coadă la ghișeu. Sau despre cum scrisorile ajung la 100 de km în timpul în care ar ajunge și pe Lună. Sau despre cum angajatele nu știu să vorbească cu clienții (și uneori nici corect românește). Despre cum se completează avizele în 2 peri. Sau despre cum coletele ajung mototolite, plouate, storcite și, în esență, altfel decât le-a trimis expeditorul. Uneori ajung și desfacute, și, mai rar, chiar goale (total sau parțial).
Nu o să povestesc nici despre cum angajații de la poștă habar nu au de serviciile pe care cică le oferă. Sau despre cele pe care nu le oferă. Despre timpii de parcurs (ăia pe care ți-i dau ei sunt inventați ad-hoc să prostească lumea), despre modalitățile de urmărire a expedițiilor. Nu o să povestesc nici despre cum la EMS poți primi un cod de track and trace pe care l-a mai avut cineva acum x ani, și poți vedea… nimic, adică doar datele expediției respectivului, nu și ale tale, că așa permite sistemul. Și că dai un ban sperând să ajungă scrisoarea unde trebuie și să poți să urmărești pe unde e, să dormi liniștit, nu să stai să te întrebi dacă nu or fi pierdut-o pe undeva, și, când colo, nu poți să știi nimic, poți doar, vorba unei doamne de la vamă de la Oficiul 66, să speri că va ajunge unde o trimiți. Să SPERI, da, ați citit bine.
Nu, în postul de astăzi o să spun despre cum această companie, acest furnizor de servicii, își bate joc în cel mai nesimțit mod cu putință de oameni. Le râde în nas, ca o matroană grasă și obosită, prin intermediul angajaților. Asta atunci când nu le cotrobăie în colete sau scrisori, obicei cu care au rămas de pe vremea împușcatului și de care nu binevoiesc să se dezobișnuiască. Și cine să o facă, dacă angajații sunt tot ăia???
Într-un final glorios am primit SCRISOAREA. De la Socialstyrelsen. Puțin desfăcută, puțin mototolită, dar era. Era întreagă (cred si sper, acuma nu știu câte hârtii trebuia să primesc, eu am primit 3 și o mapă de carton). Am fost furioasă la început, de ce e mototolită, de ce e desfăcută, de ce de ce. Acum mă bucur și mulțumesc cerului că totuși a ajuns. Pentru că se putea să nu. Așa cum de exemplu i s-a întâmplat lui Dan… Noi am trimis aplicațiile în aceeași zi, prin EMS. Am putut să urmăresc (eu, el să ghicească, pentru că al lui cod de EMS nu funcționa) traseul și să știu când au ajuns în Stockholm și când le-au primit cei de la SS. M-am bucurat, apoi m-am pus pe așteptat… și am așteptat… și am așteptat. Răspunsul. Să vină. Cu Poșta, că, deh, suedezii nu înțeleg că poșta e o metodă nesigură. Că se pierd scrisori. că se fură lucruri. Că nu ajung. La ei nu există așa ceva, nu pot să înțeleagă deci aceste lucruri, și îți trimit bevis-ul tot cu Poșta.
Plicul pe care mi l-au trimis a făcut 3 zile. Și a ajuns! Însă plicul lui Dan nu. Nici până azi. Nimeni nu știe de el, cei de la SS știu doar că l-au trimis. Cei de la Poșta Română nu știu nimic, nici despre ei, d-apăi despre un plic… Ce plic? Ce scrisoare? Ce importantă? Dacă nu a ajuns înseamnă că nu v-a trimis-o sau că s-a pierdut. Asta e, se mai pierd. Nu putem verifica nimic. Că la scrisorile normale (asta a noastra e doar o scrisoare prioritară, first class) nu există cod de expediție și nu le introduce nimeni în nici un sistem. Nu știm unde sunt. Dacă sunt. De când le-a pus expeditorul la cutia poștală nu putem să urmărim nimic. La fel și la colete. Și nu puteți să faceți reclamație, trebuie să o facă expeditorul. Și nu avem ce să verificăm sau soluționăm, ca nu sunt urmărite scrisorile astea. Asta e, se mai pierd. S-o fi pierdut, nu știm.
La linia telefonică a poștei române răspunde un om amețit. Îi zici adresa și el îți dă un oficiu poștal din alt oraș. Îl suni înapoi și îi zici că a greșit, că tu i-ai zis ca vrei pentru Buzău și el ți-a dat un oficiu din București și… asta e. Se mai întâmplă. Uite, acuma îți dau corect, na. Ce atâta tamtam.
La oficiul poștal nimeni nu știe nimic. O fi la poștaș și nu a lăsat-o, dar trebuie să se întoarcă poștașul că e pe traseu…. încercați mâine. Mâine e poștașul dar nu e la el, o fi poate la centrul poștașilor? Dar nu poate să întrebe acum că nu e nimeni, vino mâine… Mâine-le următor la centrul poștașilor nu știe nimeni nimic, dacă era la ei ți-o trimiteau… și nu ai ce să reclami, că ce vrei să reclami, că nu ți-a venit o scrisoare? Păi asta trebuie să reclame expeditorul nu tu, unde e expeditorul? A, nu e în România…. păi și atunci ce mai vrei? Nu e, nu e clar? S-o fi pierdut. Sau n-or fi trimis-o. Sau n-or fi trimis-o ăia de la București. Sau cine știe, o veni mai greu…. Poate vine, totuși. Mai așteaptă și tu, că dacă nu s-a pierdut sigur vine. Mai greu dar vine, dacă e….
N-a venit. Încă. Mai așteptăm. Cei de la SS nu pot să emită alte decumente decât după ce trece un nr de zile de la expedierea primelor. Ca să se asigure că nu le primești totuși. Că în Oceania și în America de Sud și prin Africa ajung mai greu, în 10 zile- 2 săptămâni… Dar ajung. Cum să nu ajungă? Poșta e o companie sigură, întotdeauna ajung….


Sire,