ce-ţi place cu adevărat să faci?

Mi-am amintit, nu se ştie în ce împrejurare, că acum ceva timp, o colegă ( Andrada de fapt) m-a întrebat, într-unul din momentele de deşteptăciune maximă la care am luat parte, ceva extrem de simplu dar la care n-am fost în stare să-i răspund. M-a întrebat atunci ( asta era discuţia, noah), ce-mi place să fac. Fără să mă gîndesc ce fac de fapt, ce am voie, ce pot, ce ştiu, întrebarea era foarte simplă şi clară: “ce îţi place cu adevărat să faci?”   

Pentru o secundă am rămas ca în bancurile cu retardaţi; toţi care vorbeau pîna atunci ( toată lumea vorbeşte cu toată lumea cînd ne întîlnim, soarta) au tăcut bineînţeles din gură şi s-au holbat încrezători la mine. Probabil că se aşteptau la un răspuns la fel de filozofic. Din nefericire, au rămas atunci cu aşteptarea. Mintea mea s-a blocat şi, ca la un search rapid pe gogu, a început să răscolească toate ideile, încercînd cu disperare să găsească un răspuns: ce-mi place să fac, ce-mi place să fac….

Andradei îi place să picteze; Alexandrei să-şi cumpere tot felul de obiecte decorative pentru casă; cineva zicea că îi place la nebunie să meargă în cluburi şi să danseze. Mie ce naiba îmi place să fac ( remarcaţi “să fac”, ceea ce presupune o acţiune, deci ciocolata/ pisicile/ parfumurile nu se pun)? Nu ştiu să fac poze şi nici nu-mi place să mi se facă. Nu le am cu desenul. N-am răbdare să mă duc la cumpărături, deşi îmi dau silinţa şi încerc să mă perfecţionez. Cluburile sunt inexistente pe lista mea de “to do”. Jocurile pe calculator nu mă atrag de nici un fel… m-a izbit: sunt un om fără pasiuni, fără încadrare socială!

Ce-mi place să fac…. trebuie să-mi placă ceva, nu? Păi… aş putea să spun că-mi place să citesc. Chiar îmi place ( bine, realizez “dinamismul” acţiunii în sine, dar… asta e), deşi acum probabil par “dubioasă”, cine dumnezeu işi petrece timpul citind la 20 de ani?!? Şi…. să merg cu trenul ( oau, altă activitate dinamică). Să ascult muzică şi să aprind beţişoare ( acum probabil s-a întărit convingerea că aş fi retardată). Să-mi ascult prietenii povestind tot felul de lucruri faine şi să stau cu ei. De fapt… îmi place să stau. Toate activităţile care îmi fac plăcere sunt, se pare, statice; oare e atît de rău?

INVITAŢIE LA PROTEST PAŞNIC- leapsa

Asa cum scriam in postul precedent, cineva a pornit o campanie in care toti oamenii care se considera nedreptatiti/ nemultumiti de decizia luata in privinta ucigasului lui Teo Peter, vor si pot sa sustina familia acestuia semnind o petitie ( cit se poate de serioasa), postind un link/ articol pe blogul lor, anuntind cit mai multa lume sau participind la ceea ce va fi un “mars al tacerii”.

Iata invitatia, pe care o puteti gasi, alaturi de comentarii si alte posturi cu aceeasi tema, si aici :

Noi,
alinfarcas.ro, monden.info, lanebuni.ro, imprevizibil.com, madcat.ro, ill.gotdns.org, taraduveanu.wordpress.com, girllife.ro, alexradescu.ro, we3d.net, mariussescu.com, cristealizari.com, ciupercutza.wordpress.com, ogdi.net, zumzi.wordpress.com, quinzelle.ro, leyla.we3d.net, neuronu.ro, ancutz-butterfly.blogspot.com, cabral.ro, academiaderas.ro, groapacuprosti.ro, buddha.voce.ro, vladinho.net, matthers.huskey.ro, alinamusatoiu.blogspot.com, matei.tfm.ro, foto-magazin.ro, pcnews.ro, racutza.blogspot.com, iordacheionut.blogspot.com, muzica.ro, aura.tfm.ro, baghy.info, seo-ro.info, blogatu.blogspot.com, tycryt.com, … [aici puteţi adăuga blogul vostru, cu trimitere la articolul dedicat campaniei pro Teo Peter, odată ce scrieţi unul, sau aţi scris deja dar wordpress nu mi-a afişat treaba asta (lucru pentru care îmi cer scuze, în numele wordpress-ului)]

Liberi şi nesiliţi de nimeni, în ideea libertăţii de exprimare şi a respectării drepturilor omului, dezaprobând total decizia finală luată de autorităţile americane, în speţă de Curtea Marţială a SUA, în ceea ce priveşte cazul regretatului basist al trupei Compact, Teo Peter, invităm toată blogosfera românească să ni se alăture şi să participe la protestul paşnic pe care noi, cei de mai sus, îl organizăm în Bucureşti, pe perioada summitului NATO. Detalii despre ziua exactă, locul de întâlnire şi ora la care vom începe marşul tăcerii (noi n-o să deschidem gura … o să lăsăm mesajele de pe pancarte să urle pentru noi), veţi afla de pe oricare dintre blogurile de mai sus, luni, 24.03.2008. Sperăm să nu ne găsim naşi, de aceea vă rugăm să semnaţi această petiţie, şi să vă rugaţi şi prietenii să facă la fel (mass pe messenger, articol pe blog, şamd). Vă rugăm de asemenea să confirmaţi prezenţa domniilor voastre, printr-un comentariu lăsat aici. Vă aşteptăm cu dragoste!

• Propunem ca transmiterea invitaţiei să se facă pe sistemul “leapşă” - adică - dacă primeşti invitaţia la protest paşnic, o postezi şi tu pe blog, îţi treci adresa blogului sus, la “Noi,“, şi o dai mai departe prietenilor din blogroll-ul tău. Vă mulţumim tuturor!

“AMERICANII? DE NEPREŢUIT! PENTRU RESTUL, EXISTĂ MASTERCARD … “

AMERICAN CITIZENS? PRICELESS! FOR ALL THE REST, THERE`S MASTERCARD … Folosind sloganul ăsta, Alin Fărcaş propune să pornim o campanie pe bloguri, o campanie care să susţină şi să îngroaşe rândurile celor care vor manifesta paşnic cu ocazia summit-ului NATO, împotriva jignirii crase aduse de autorităţile americane familiei lui Teo Peter, memoriei acestuia, şi implicit românilor, ca oameni cu drepturi.

Familia lui Teo Peter intenţionează să organizeze un protest paşnic, în perioada summitului NATO de la Bucureşti, menit să atragă atenţia asupra faptului că, la mai bine de trei ani de la accidentul în care fostul basist al trupei Compact a murit, în acest caz nu s-a făcut dreptate.

 Pentru detalii vizitaţi blogul său

mi-e dor.

Citeodata mi se face dor de el, inexplicabil, din senin, fara sa-mi aduca ceva aminte sau sa existe vreo legatura cu universul din jur. Pur si simplu simt nevoia sa-i stiu privirea blinda invaluindu-ma si sa-mi surida senin ca un copil, sa ma mustre din priviri, dar sa ma ierte si sa ma binecuvinteze. Mi-e dor de el asa cum mi-e dor de bunicul meu, om aspru, cu palmele batatorite de la sapa, mirosind a fin cosit, in hainele lui curate de duminica, cu palaria in miini si cu capul plecat in bisericuta veche din sat, cu sfinti uscativi si tristi pe pereti. Citeodata amintirile invechite din copilarie se amesteca si in minte imaginile li se suprapun, devin unul si acelasi batrin blind si intelegator, care parca poarta pe umeri pacatele intregii omeniri, cu urmele timpului adinci in piele, dar cu spiritul tinar si neobosit si ochi rizind de bunatate….

… down with the sickness….

Naspa zi. Urita. Hidoasa.  Zi de taiat venele. Zi de baut mintile. Zi de dat palme. Frig. Ceata. Umezeala. Oboseala. Oboseala. Oboseala. Zi naspa si oboseala. Loser crushed by a multitask system. Yep, that’s me.

I’ll carry you home…

A song for your heart, but when it is quiet,
I know what it means and I’ll carry you home….

Stapinul claxonului, partea a-II-a.

1. prima bucata: un post scris de un nene pe un forum oarecare. Citez:

 ”Traficul in Bucuresti este S.F., incepi sa vorbesti singur de cat stai pe loc, ce drumuri proaste sunt si ce necivilizati sunt. Vad ca vrei sa o iei la stanga si trebuie sa acorzi prioritate (aberatii destea numai in Bucuresti am intalnit) sau ca vrei sa schimbi directia si sa acorzi prioritate, dar te claxoneaza ca frustratii dementi juma de ora din spate crezand ca poti rezolva ceva.
Am mai gasit o intersectie care avea verde asa de mult incat tot timpu cei care intrau ultimii pe verde blocau intersectia . Inca o chestie, le place sa accelereze, ca drumu e bun, te claxoneaza daca mergi incet si apoi pun o frana in blana ca trebuie sa evite un pieton pe trecere sau un cane.
Eu cred ca daca nu ar mai avea claxon le-ar pica mainile si picioarele, s-ar descompune si nu ar mai putea respira.”

2. una bucata articol Cotidianul, ceva mai vechi, perfect actual.

Titlu: ” Mitocanul periculos cu claxon”

“Politistii de la circulatie din Bucuresti si-au descoperit vocatia artistica. Dirijeaza cu virtuozitate corul claxoanelor la intersectii, asta cind nu fac pe solistii in trafic.

Claxonez, deci exist! Cozile la pui cu imbrinceli, de pe vremea lui Ceausescu, au renascut pe strazile Bucurestiului sub forma cozilor in trafic. Psihologia de buluceala si inghiontelile josnice de atunci au trecut pe patru roti, intr-o isterie aflata in plin proces de generalizare. Urletele fara identitate ale foamei ceausiste, „Dati mai putin, sa ajunga la toata lumea!“, s-au metamorfozat in zbieretele sinistre ale claxoanelor de azi si in injuraturile incinse scuipate peste geamul coborit al portierei spre cei mai din fata cozii de masini.

Politistul de la intersectie e tot mai mult echivalentul tovului de la partid trimis sa pastreze ordinea si echitatea cozii si sa faca pe surdul daca se lasa cu scandaluri. In afara de asta, daca vezi politisti de la circulatie la vreo intersectie, poti baga mina in foc ca au fost trimisi sa dreneze calea vreunei coloane oficiale sau a vreunui demnitar de gradul zero spre unu. Cind se duce Basescu dimineata la serviciu, se taie circulatia spre si dinspre Cotroceni, incit in Militari coada de masini face legatura cu drumul Pitestiului. Si claxoanele suna isteric. Pe traseul premierului iarasi se blocheaza circulatia, cu aceleasi efecte. Daca mai e si vreun cortegiu al armatei sau vreo vizita simandicoasa la Externe, cu puncte obligatorii de trecere la Presedintie si la Parlament, strazile Bucurestiului dau in poliomielita auto. Si claxoanele se pun pe urlat.

Pe unde nu sint coloane oficiale te intilnesti cu operatiunea bordurilor a primarului Videanu si cu masinile baietilor de la REBU care oficiaza ridicarea gunoaielor cu o lentoare de dric sosit cu intirziere. Si in timp ce treci prin toate astea, te mai claxoneaza si idiotul din spate care, de cele mai multe ori, nu e un particular isteric, ci un sofer care traieste din trasul de volan. Imbecilul te someaza cu aceeasi insistenta din cabina unui camion gigantic, dintr-un taxi si dintr-un Matiz de firma, ca si cum ai putea sari cu masina peste rind ca sa-i faci loc. Dar pe linga idiotul cu acte in regula, te trezesti interpelat pe la spate cu claxonul si de cetateni care isi confunda masina cu complexele de inferioritate sau de superioritate, incit rezultatul e ca, dupa ce ai scapat din trafic, esti isterizat fara sa stii de ce, asta daca nu cumva pe drum faci un accident de traseu si mai incurci si tu circulatia. In acest timp, politistul din intersectie are un aer de Celibidache voios, ca si cum ar dirija Rapsodia Romana.”

Stăpînul claxonului, partea I.

Vreau sa inteleg ratiunea soferului bucurestean de a se infige in claxon. Bun, folosesti claxonul cind vezi un tataita ca se arunca in fata ta si e prin loc nepermis , sau o duduie care are trecere de pietoni la 10 pasi mai la stinga dar trebuie neaparat sa traverseze prin fata ta. Sau ca sa-l atentionezi pe cel de linga tine de ceva, ca-i flutura centura pe geam, de exemplu ( nush, exemplu cretin da’ nu-mi venea altul), sau ca i s-a intimplat ceva la masina, ca nu-i merge un bec, ca e ceva in neregula la vreo roata, etc.  Dar nu pot sa-i inteleg pe aia care claxoneaza ca boii la semafor. DE CE SA-L CLAXONEZI PE ALA DIN FATA CIND NICI NU S-A FACUT VERDE INCA?!?  Ba mai mult, sunt imbecili care te claxoneaza ca nu pleci in momentul in care s-a pus rosu la pietoni! Incredibil, ar trebui sa te simti vinovat pentru ce? Pentru ca n-ai incalcat regulile de circulatie si nu te-ai aruncat in intersectie ca boul, pe ultima farima de rosu? Ca sa vezi. Sau ca s-a pus verde de 5 secunde si tu inca te misti cu a’ntiia? Well, flash news: nu toti tisnim de la semafor peste aia din fata din secunda in care se face verde, nu toti ne aruncam ca dementii pe rosu, nu ne miscam toti cu viteza luminii (  suntem constienti de faptul ca mai sunt si altii in spate’ dar suntem constienti si de limitele noastre). Din moment ce ma uit la semafor inseamna ca vad si eu ca s-a facut verde, nu trebuie sa ma “anunti” tu din spate ca un disperat.  Si daca stau cuminte in coloana si in fata am inca 50 de masini, nu inteleg de ce trebuie sa claxonezi tu, ca n-am cum sa ma bag peste aia si nici n-or sa dispara ei brusc pentru ca maria-sa disperatul din fundul coloanei a folosit claxonul.  Si ca sa ma exprim si din punctul de vedere al pietonului, e culmea nesimtirii sa ma claxonezi PE TRECERE! Adica eu traversez regulamentar si tu vii ca un dobitoc si n-ai chef sa opresti asa ca ma claxonezi de la distanta ca sa-ti fac loc ( LE: realizez ca nu am fost suficient de explicita si simt nevoia unei completari: situatia descrisa e virajul la dreapta cu acordare prioritate la pietoni)? TARANE IDIOT CU DEGETUL LIPIT DE CLAXON. Cica daca vrei sa nu-ti mai faci nervi stind ca intr-o conserva in RATB, sa-ti iei masina. Vezi sa nu, ca sa-ti faca nervi toti retardatii care blocheaza intersectia pentru ca s-au bagat pe galben, toti Gigeii care o fura putin pe rosu ca ” n-au vazut cind s-a schimbat” si toti idiotii cu claxonul in fund. 

Bine ca le-a dat dumnezeu claxon tuturor imbecililor. Probabil ca asta e masura civilizatiei  la volan.

M-am hotarit sa devin prost.

M-am hotarit sa scriu o carte. Sa-mi abandonez aspiratiile medicale limitate. O sa fie un  fel de “manual”. De medicina, bineinteles. As fi vrut sa fie de anatomie patologica, dar mi-au luat-o altii inainte si acum nu mai pot sa scriu si eu, as plagia. Asa ca m-am hotarit sa scriu un manual de farmacologie. Mai mult ca sigur va avea succes, nici nu se poate altfel, am reteta sigura, de la un profesionist, stiu exact ce am de facut. Trebuie doar sa traduc cap-coada Goodmanu’, sa-l asez in alta ordine si sa bag niste greseli ( de farmaco, de tipar, de exprimare, nu conteaza, greseli sa fie) si citeva pasaje din Katzung, o bibliografie de 10 pagini in care sa nu apara ( evident, doar nu-s proasta) si cartile traduse, si eventual vreun fraier pe post de “colaborator”, ca sa vada lumea ca am cercetat ceva. Si apoi sa-i dau un titlu ( m-am si gindit la el, ori “Consideratii personale in domeniul farmacologiei clinice” ori “Curs de farmacologie, editia 1, revizuita si adaugita”), sa ma deplasez la o editura mica si obscura ( as putea sa-mi infiintez propria editura, daca ma gindesc mai bine, nimeni n-ar banui nimic) si sa-mi pun numele pe “manuscris”. Va fi creatia mea. Copilul meu. Primul meu pas catre cercurile selecte ale intelectualitatii romanesti. Primul titlu pe care-l voi trece in cv la “lucrari publicate”, primul titlu care ma va ajuta sa obtin functii importante si merite. 

Si, cind va veni momentul, voi multumi public umfcd, pentru ca mi-a fost aproape si m-a invatat cum sa progresez si sa ma descurc in viata, mi-a calauzit pasii si mi-a dezvaluit cheia succesului.

PS: mama ce titlu genial am gasit pentru blog entry, oau, ce cul sunt, am auzit ca mai e un idiot cu o carte care se numeste la fel, de conteaza, n-o sa se prinda nimeni

balerina a dansat iar.

Liniste. Omul cu sobolani- Paranoia. Zac in pat pe intuneric si ma uit pe pereti. Si deodata se aude un cintecel subtire, infiorator, taraganat, undeva in apropiere, foarte in apropiere, poate in creierul meu, poate nici nu se aude, poate il aud doar eu. Clinc-clinc-clinc, il recunosc, il recunosc, e o bucatica din “Spargatorul de nuci”! E balerina din caseta de bijuterii care se invirte! Dupa ce a stat intepenita si muta luni bune, dupa ce am crezut ca n-o sa mai cinte niciodata si m-am caznit sa o repar, dupa ce am abandonat-o intr-un colt, azi a inceput sa se invirta singura….